luni, 22 noiembrie 2010

Despre mierea falsificata

Fiindca tot am deschis "Cutia Pandorei" la miere ma simt datoare sa ofer toate informatiile care le stiu, si atunci cand nu o sa stiu, o sa spun "nu stiu".

Dupa ce am nominalizat firmele si marcile din Romania care comercializeaza miere falsificata pe rafturile marilor retele de magazine, ma simt datoare sa redau increderea in cei "nepatati", pentru ca am fost intrebata de unii si altii pe blogul Oliviei.

Firma Tremot este o firma serioasa, are o miere de calitate, are chiar si sortimente deosebite: miere de menta, miere de coriandru si altele, au si niste siropuri minunate cu miere si catina, miere si afine.

Le recomand produsele cu incredere, la fel si cele ale stuparilor: Stupina Biris - Blaj, Stupina Onea si fam. Tivadar din Maramures, Cosma Alin - Deva, Sasz Ilies - Corund
si probabil ar mai fi si altii care nu-mi vin acum in minte.

Olivia are perfecta dreptate pana la un punct cand spune ca cei care lucra cu marile retele "ajung sa falsifice mierea". Ajung DOAR UNII, si spun asta cu mana pe suflet: la toti ne este greu, dar nu toti furam.

Adevarul este ca am deschis cu adevar o "cutia Pandorei" pentru ca desi banuiam ca unii dintre cei in cauza falsifica mierea, am tacut ani de zile pentru ca am stiut ca atunci cand vom deschide aceasta cutie, valul de neincredere va trona asupra tuturor, inclusiv asupra produselor noastre, marca Apidava, pentru ca daca unul inseala, cum sa mai crezi ca ceilalti nu o fac. De ce nu ar face-o?!

A existat o mare neincredere in calitatea mierii de pe rafturile marilor retele si acum aprox. 10 ani, imediat dupa ce supermarketurile ne-au invadat tara, si cum lumea stia de pe vremea lui Ceasca ca la magazin mierea nu e miere, erau foarte reticenti. Culmea era si ca pe vremea aceea la raftul de miere se vindea si "energizantul tip miere" care era sirop de glucoza pur, si abia in 2007 a venit legea care a interzis ca sub denumirea de "miere" sa sa comercializeze altceva decat "miere 100% naturala", lege de care se pare ca in ultima vreme au cam uitat autoritatiile, ca altfel nu pot sa-mi explic cum dau voie sa se vanda sirop de glucoza sub eticheta de "miere".

La vremea aceea APIS PROD (actuala Apidava) a facut degustare de miere in unele magazine din Cluj si Timisoara (cu pile si interventii, ca cei de la centrala de achizitii a magazinelor cereau "n" aprobari pentru asa ceva).Am facut-o ca lumea sa capete incredere in mierea din magazine.

In 2008, tatal meu a insistat si l-a convins pe presedinte Apimondia-Romania sa organizeze la Bucuresti PRIMUL TARG DE MIERE pentru consumatorii finali, ca ei sa aiba ocazia sa gaseasca la un loc o varietate mare de produse si sa aiba contact direct cu producatorii, sa invete sa deguste miere, si sa aprecieze calitatea. Din fericire, targul a fost preluat apoi si de Asoc. Crescatorilor de Albine, astfel ca acum are loc anual in Bucuresti, toamna dupa ce se termina culesul la miere.

Putini stiu ca tatal meu a fost cel care i-a ajutat la inceput pe mai multi sa intre in domeniul mierii si sa se dezvolte: pe unii financiar, pe altii cu analize de laborator, pe altii cu ambalaje si utilaje, fiindca nu aveau puterea financiara sa se doteze de la inceput....

DE CE AM FACUT TOATE ASTEA si multe, multe altele?!

Fiindca noua ne place ceea ce facem, suntem pasionati si implicati trup si suflet o familie intreaga.

SCOPUL LUI: cresterea consumului de miere in Romania, si acoperirea pietei de miere din Romania, cu miere din Romania, nu din import.

Din acest motiv, desi existau zvonuri si erau suspectati de falsificare de miere unii producatori, noi toti am preferat sa nu stricam ceea ce am cladit cu greu in ani de zile: adica INCREDREA CONSUMATORILOR IN PRODUSUL "MIERE".

Din pacate insa nu toti inteleg sa fie corecti, si fiindca intradevar presiunile marilor retetele de magazine sunt FOARTE, FOARTE MARI CU PRIVIRE LA PRETURI CAT MAI MICI, prea putini producatori au reusit sa se mentina fermi pe pozitie, mai ales atunci cand unele magazine iti spun "nu ma intereseaza ce fel de miere vinzi, vreau pretul cel mai mic".

AM SPUS SI REPET: cu siguranta mi-am facut multi dusmani publicand aceste randuri, si cu siguranta voi isca multe polemici si va exista o mare neincredere in TOATA MIEREA DIN MAGAZINE, insa noi ne vom tine capul sus ca si pana acum, si NU VOM FACE RABAT LA CALITATE, IN DETRIMENTUL PRETULUI.

Eu personal am pierdut multi distribuitori si contracte cu unele magazine, pentru ca nu am fost de acord sa vindem mai ieftin, si daca am argumentat ca noi oferim miere 100% si altii nu, mi s-a ras in nas si mi s-a spus ca pe nimeni nu intereseaza ce e in borcan, doar pretul conteaza.
DAR STITI CE?! I-AM PIERDUT PE UNII, SI I-AM CASTIGAT PE ALTII, PE CEI CARORA LE PASA CE PUNEM IN BORCAN.
Va spun doar ca pe acest motiv am pierdut acum 2 luni un client un hotel de lux din Bucuresti, si peste 2 luni ne-a contactat un alt hotel de lux care auzise ca dam miere de calitate. Nu-i asa ca in viata totul se compenseaza?!

Ii rog si pe cei care vor sa ne critice sa o faca (pentru ca e posibil ca uneori au dreptate), si pe cei care vor sa ne incurajeze sa o faca (pentru ca avem cu adevarat nevoie sa simtim in fiecare zi ca nu muncim doar pentru bani).

duminică, 14 noiembrie 2010

Despre calitatea mierii de pe rafturile supermarketurilor

Cea mai grava problema legata de piata mierii din Romania este -atat pentru clienti, cat si pentru producatori - calitatea mierii de pe piata, mai bine spus de pe rafturile marilor magazine.

Atunci cand d-na dr. Cristina Mateescu, director la Instit. de Cercetare pentru Apicultura a spus la o emisiune TV ca a intalnit pe piata miere falsificata, si ca vor incepe o campanie in analizarea mierii de pe rafturile magazinelor, am crezut initial ca e doar "vorbarie" cum ne-am obisnuit cu policitienii si cu autoritatile statului.

Insa, se pare ca Asoc. ROMAPIS impreuna cu Instit. de Cercetare pentru Apicultura au trecut la fapte, si au analizat mierea de pe rafturile magazinelor, de la 5 producatori de miere din Romania.


Concluzia: nu e una deloc buna!!!
Din cele 9 mostre de miere, prelevate de la cei 6 producatori romani, doar 1 singur producator a indeplinit conditiile de calitate cerute de legislatia in vigoare cu privire la continutul de polen floral conform sortimentului de miere comercializat, ba mai mult 2 dintre producatori au fost gasiti cu urme de glucoza industriala in miere.

Adica mai pe romaneste, daca vinzi miere de salcam continutul minim de polen de salcam trebuie sa fie de 20% si nu mai putin, insa doar 1 producator din 6 a indeplinit aceasta conditie, restul probelor aratand clar ca in loc de miere de salcam cum scria pe borcan, se vindea un amestec cu miere de rapita si floarea soarelui

Ceea ce este cel mai grav, este faptul ca
2 PRODUCATORI ROMANI VAND MIERE CU ADAOS DE GLUZOCA
,
si ca sa nu para reclama mascata, nu o sa va dau numele acelor producatori care au iesit ok la analize, ci numele celor care comercializeaza miere falsificata, cu riscul de a-mi face foarte multi dusmani, insa cu satifactia ca fac un lucru corect si necesar:

1. S.C. APIMOND s.r.l,comercializeaza miere cu urme de sirop de glucoza marca Apimond in retelele Selgros, Mega Image, Auchan si altele

2. S.C. APICOLA COSTACHE s.r.l, comercializeaza miere cu urme de sirop de glucoza,"marca "Mos Costache" in magazinele Selgros, Kaufland si altele

In acest sens, trebuie sa spunem ca nu doar "in Romania e ceva putred":

- mierea marca DEFNE, importata din Turcia, se pare ca e DOAR GLUCOZA INDUSTRIALA, SUB ETICHETA DE MIERE,
si o gasiti la rafturile unor magazine cu pretentii (Careffour, Kaufland, Mega Image...si o mai fi si altele), sub eticheta de "miere",
- ba mai mult, vand si "fagure + miere poliflora" marca DEFNE, insa ATENTIE MARE: poate fagurele a fost initial cu miere, dar borcanul e umplut cu sirop de glucoza industriala.

Desi legislatia este foarte stricta in acest domeniu, si teoretic controalele ar trebui sa fie aceleasi pentru toti, nu stim exact cum se face, ca desi autoritatile au fost avertizate deja de 1 luna de aceasta problema (in scris, nu pe povesti), mierea falsificata marca DEFNE se afla inca pe rafturile magazinelor.


La o discutie cu reprezentantii unei retele de supermarketuri din Bucuresti,ne cereau noua sa le spunem care sunt firmele care vand miere falsificata (de parca ei nu-si puteau face analize la propii lor furnizori?!), insa acum cand se pare ca desi toate retelele au fost anuntate asupra rezultatelor acestor analize, majoritatea dintre ei au ridicat din umeri si au spus ca nu e responsabilitatea lor, ci doar furnizorii raspund de calitatea marfurilor vandute pe rafturile magazinelor.

Mda...deci ramane sa decidem noi consumatorii, dupa mintea noastra (fara a avea acces la nici o informatie) care marfa e de calitate pe rafturile magazinelor, si care nu.

Mai ramane si problema autoritatilor sanitar-veterinare care teoretic verifica calitatea produselor comercializate de la producator pana la vanzare. Cum anume fac treaba asta??!!! Dupa cum se vede: prost, si dupa interese stiute numai de ei. Legea si controalele se aplica doar la unii, nu la toti.

Si fiindca autoritatile nu-si fac treaba asa cum ar trebui, suntem obligati sa o facem noi, cei implicati in acest business de ani de zile, pentru ca doar noua ne pasa ce fel de miere se vinde pe rafturi.



CONCLUZIA MEA:
- nu as cumpara miere de import (si doar ca sa incurajez producatorii locali)
- nu as cumpara mierea cea mai ieftina de la raft, pentru ca ieftin inseamna calitate proasta, iar la miere se pare ca inseamna "miere+sirop de glucoza"
- as evita sa cumpar marci de miere noi aparute pe piata romaneasca, pentru ca inseamna ca au experienta minima in selectarea mierii de calitate, in functie de sorturi
- nu as cumpara miere de la furnizorii despre care s-a scris ca au fost gasiti cu urme de falsificare in miere
- nu as cumpara miere de la firme care nu sunt deschisi spre comunicarea cu clientul: adica sa aibe un site /un blog, unde sa-i poti intreba orice /oricand si sa ti se si raspunda.

ALternativa poate fi mierea direct de la apicultori: DA, E O ALTERNATIVA BUNA.
O recomand cu caldura, insa sincera sa fiu nu pot sa-i recomand decat cei pe care ii cunosc, si am incredere in ei: la fel faceti si voi, luati miere de la apicultori pe care ii cunoasteti sau vi i-a recomandat cineva care consuma miere de la ei de mai mult timp.

E la fel si cu firmele si cu apicultorii....despre cei buni vorba se duce repede....iar despre cei neseriosi vorba se duce si mai repede!!!!

marți, 9 noiembrie 2010

Tratament pentru detoxifiere cu miere si canepa

Probabil multi dintre voi ati auzit in ultima vreme vorbindu-se la TV de proprietatile taratelor de canepa si a semintelor de canepa, care au un rol foarte important in detoxifierea organismului si curatatea tractului digestiv.

Sămânţa de cânepă decorticată conţine 30% proteine, 41% grăsime şi 15% carbohidraţi.
Seminţele de cânepă sunt mult mai valoroase din punct de vedere al conţinutului nutritiv decât seminţele de soia. Decorticate, ele conţin 30% proteine, din care 65% este o proteină uşor de digerat, edestina, ceea ce face ca seminţele de cânepă să fie un aliment ideal pentru vegetarieni, înlocuind cu succes lipsa proteinelor de origine animală.

În seminţele de cânepă acizii graşi esenţiali omega 6 şi omega 3 sunt prezenţi în raportul ideal de 3:1 şi mentin cele mai fine vase de sânge curate, prevenind apariţia bolilor cardio-vasculare.

Efectele benefice ale seminţelor de cânepă:
- scăderea nivelului de colesterol şi trigliceride,
- prevenirea afecţiunilor cardio-vasculare, scăderea tensiunii arteriale
- in cazul persoanelor supraponderale ajută la recăpătarea greutăţii ideale,elimină surplusul de grăsimi din organism.
- intărirea sistemul imunitar.
- prezintă efect tonic asupra activităţii cerebrale (prin aport proteic la nivelul creierului).
Consumul regulat al acestui produs ajută la prevenirea sau tratarea modificărilor de natură malignă din organism.

Unei bune prietene de-a mele i s-a recomandat pentru imbunatatirea problemelor de ten (ea avand un ten gras, cu rabufniri de acnee) un tratament de detoxifiere a organismului cu fibre din seminte de canepa.
Problema a fost ca oricat de buna ar fi canepa pentru organism, acea pudra din tarate era ingrozitor de rea la gust, si ea dupa cateva zile a decis ca ii este imposibil sa mai inghita asa ceva ;))
Eu i-am sugerat solutia, sa faca un amestec cu miere, si sa o consume ca atare, nu diluata in apa, cum era prospectul, si se pare ca a fost solutia salvatoarea ca sa poata urma tratamentul.

Avantajele acestui amestec de miere cu fibre din seminte de canepa sunt:
- taratele de canepa se conserva perfect in miere, nu mai exista riscul sa rancezeasca dupa ce ati deschis ambalajul
- mierea este si ea un aliment care ajuta la digestie, iar in combinatie cu taratele de canepa efectul de detoxifiere si curatare a tractului digestiv va fi mai rapid, mai eficient
- daca taratele de canepa curata foarte bine tractul digestiv, mierea are calitatea ca si hidrateaza, prevenind astfel deshidratarea organismului (mai ales pentru cei ca mine, care beau apa 1/data in zi)

În timpul curelor de detoxifiere se recomandă evitarea următoarelor alimente:
Carne de porc, carne roşie, mezeluri din carne, mezeluri din soia, lactate nedegresate, ouă, cafea, patiserie din făină albă, pâine albă, alcool, prăjeli.

Pe site-ul celor de la CANAH gasiti 9 produse pe baza de canepa: seminte de canepa, ulei de canepa, produse proteice din fibre de canepa, chiar si ciocolata cu canepa, si o lotiune pe baza de ulei de canepa.

duminică, 7 noiembrie 2010

Tratament contra ridurilor cu miere si laptisor de matca

Laptisorul de matca este un produs al stupului considerat cel mai bogat in substante nutriente, si mai important in urma unor studii de specialitate s-a demonstrat ca laptisor de matca este cel mai bun stimulent natural al celulelor de tip stem.

Cu siguranta multe dintre noi am vazut unele produse cosmetice pe baza de laptisor de matca, insa ceea ce se gaseste in Europa e doar o mica parte din produsele dezvoltate de industria cosmetica si farmaceutica din Japonia si alte tari din Asia.

Una dintre companiile din Japonia producatoare de produse cosmetice bazate exclusiv pe produse ale stupului, foloseste 300 tone / an de laptisor de matca in produse cosmetice de lux, si vorbim de o singura companie.

Motivul: laptisorul de matca este un puternic concentrat biologic cu proprietati remarcabile la nivelul regenrarii celulare, fiind un ingredient activ cu rezultate fantastice la nivelul tenurilor ridate, care si-au pierdut elasticitatea si supletea.

Acum aprox 1 an am incercat un tratament intens de 10 sedinte la un salon de cosmetica cu un ser special pentru ridurile de expresie din jurul ochilor. Nu mai tin minte exact care erau toate ingredientele serului, dar se baza si pe "renumitul" acid hialuronic.
EFECTUL ??? Sincer....inexistent. Poate la riduri mai adanci, la un ten mai batran, ar fi fost o diferenta, si mi s-a spus ca a avut efect bun la cearcane...dar pentru ridurile de expresie care dupa 28 de ani cam incepusera sa-mi apara, efectul NU a fost deloc vizibil.

Asa ca, mai ales acum, dupa ce am trecut un prag mai "rotund", sunt mult mai atenta la evolutia ridurilor, si normal...nu-mi place ce vad in oglinda.

Profit de faptul ca am acces usor la miere si laptisor de matca, asa ca incepand de ieri urmez in fiecare seara un tratament 100% natural pentru combaterea ridurile de expresie din jurul ochilor:
- 20gr laptisor de matca + 1 lingurita de miere.
Le-am amestecat bine, le tin la frigider, si seara imi aplic un strat in zona din jurul ochilor.

Atentie: laptisorul de matca poate fi iritant la unele tenuri mai sensibile.
Din acest motiv, nici macar nu am facut masaj (mai ales ca laptisorul contine niste particule foarte fine, ca de "nisip" si nu e indicat sa te freci in zona ochilor), ci doar am aplicat amestecul si dupa aprox 10 min. s-a intarit (strangea pielea) datorita mierii, si apoi m-am spalat cu apa calduta.

E devreme sa ma pronunt dupa doar 2 sedinte, dar imi place foarte mult ca pielea imi este foarte moale si catifelata.

Am citit ca ideal ar fi sa urmez si un tratament intern odata cu cel extern, asa ca de azi inghit si cate 1 gram din amestec / zi. Ramane sa va spun daca rezultatele sunt cele dorite...desi e putin irelevant la nivel de riduri de profunzine, daca tinem cont ca eu am un ten destul de tineresc.

Insa, daca tot e vorba de creme si lotiuni, trebuie neaparat sa vedeti ce Lapte cu miere si unt de cacao a facut Clara - o pasionata de produse hand-made si pe blogul careia ma uit de multe ori uluita.
Cred ca tot la ea pe blog am gasit si cea mai buna "crema" pentru pantofi, pe baza de ceara de albine.

Si daca tot suntem la recomandari de cosmetice hand-made, am mai gasit un blog minunat "Lotiuni de corp solide", unde mie mi-a placut Balsamul de buze cu miere "Mierosul" si Scrub cu miere si unt de cacao, si multe alte produse de "rasfat" cum insasi autoarea le numeste.