marți, 27 aprilie 2010

Miere crema - de cimbrisor

Sa nu credeti ca prezint vre-o crema de fata cu miere...nici vorba.....inca nu am ajuns acolo ;)
E vorba intradevar de o crema, dar o miere-crema de intins pe paine. Fiindca consumatorii in Romania sunt reticenti la mierea cristalizata ne-am gandit sa o prezentam intr-o forma cat mai apetisanta, la fel cum sunt cremele de ciocolata. Pentru asta am ales o miere deosebita: mierea din flori de cimbrisor salbatic. Cimbrisorul este o planta aromatica (asemanatoare cu cimbrul), astfel ca si mierea de cimbrisor are un gust aromat, foarte placut. Cimbrisorul are proprietati antiseptice, fiind recomandat la raceli, dureri de gat, dar este recunoscut si ca o planta afrodisiaca. Mierea preia proprietatile plantei din al carei polen a fost obtinuta, aceste proprietati fiind uneori chiar mai pregnante decat in ceaiul in care fierbem plantele.
Revenind la crema de miere de cimbrisor, o recomand in alimentatia copiilor, la mic dejun, intinsa pe paine. Este de 100 de ori mai benefica decat crema de ciocolata, e foarte fina, si are un gust foarte bun.
Acest produs se obtine prin mixarea mierii de cimbrisor care este partial cristalizata. Se obtine o crema foarte fina deoarece mierea de cimbrisor cristalieaza in cristale mici, datorita raportului fructoza-glucoza. Fiecare sortiment de miere cristalizeaza diferit, chiar si acelasi tip de miere de la apicultori din diferite zone ale tarii, cristalizeaza diferit, fiindca si polenul florilor difera de la o zona la alta.
Acest produs, alaturi de crema din miere de mana de padure si frisca de miere, sunt specialitati care nu o sa le gasiti in marile retele. Cantitatile produse sunt mici, iar produsul nu face rulaje astfel incat sa acopere cheltuielile taxelor de raft, astfel ca vom cauta parteneri magazine naturiste si centre de nutritie din tara. Momentan il puteti gasi la Cluj in magazinul Casa Bio, in Bucuresti la magazinul Natura Food si in Arad la Naturamed.

2 comentarii:

  1. Delicioasa, mai am jumatate de borcan :)

    RăspundețiȘtergere
  2. eu ador cimbrisorul, nu este iarna sa nu imi prepar ceai de cimbrisor!

    RăspundețiȘtergere