Se afișează postările cu eticheta analize miere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta analize miere. Afișați toate postările

marți, 12 aprilie 2011

Mierea falsificata - stire in prime time la PRO Tv

Ieri in prime time la stirile de la ora 19.00 de la PROTv s-a incercat sa se traga un semnal de alarma asupra mierii falsificata care se vinde in unele retele de supermarketuri din tara....si pe care unele asociatii apicole, unii apicultori, unii procesatori, unii...printre care si eu, am incercat de vre-o 4 luni sa tot tragem semnale de alarma si tot degeaba....

Pentru cei care nu stiu inca despre ce e vorba pot viziona mai jos link-ul catre stire, precum si link-ul catre postarile mele anterioare cu privire la aceasta problema si unele analize pe baza carora s-au facut aceste afirmatii:

http://stirileprotv.ro/stiri/social/mierea-falsa-din-magazine-amestec-de-glucoza-zahar-si-tocatura-de-scaieti.html


http://despremiere.blogspot.com/2010/11/despre-calitatea-mierii-de-pe-rafturile.html


http://despremiere.blogspot.com/2010/11/despre-mierea-falsificata.html

Dupa cum reiese din stirea de la Protv s-au analizat mostre de miere de la 6 producatori, dar luati la "intrebari" (ca nu pot numi interviu o interventie de 5 secunde trunchiata) au fost doar 3 producatori.

UNDE SUNT CEILALTI 3 PRODUCATORI ANALIZATI ??? SI CARE SUNT EI ???

CARE ESTE MIEREA FALSIFICATA CARE A IESIT CU ADAOSURI DE GLUCOZA ??


VA pot spun sigur CARE MIERE NU a iesit cu sirop de glucoza, pentru ca cei de la APidava au fost inspirati sa ceara celor de la Protv sa le puna la dispozitie Buletinul de Analiza in cauza.

Fiindca tot mi-au facut observatie unii cum ca am postat doar pagina 2 din BA, si ca nu e veridic, m-am conformat si am scanat ambele pagini, ca sa se vada Buletinul este cel trimis de cei de la Protv la analize, si nu altul







Insa, revenind la stirea in sine, nu mai sunt sigura daca s-a dorit a fi:
1) - un semnal de alarma mai ales cu privire la unele supermarketuri care din dorinta de a vinde produse cat mai ieftine, au acceptat la raft orice fel de produse ???

2) - sau daca stirea e menita sa arunce cu noroi in toate firmele din domeniul apicol, tocmai pentru a se pierde urma celor cu adevarat vinovati ???...pentru ca mi se pare ciudat ca cei de la Protv au considerat o abatere la fel de grava falsificarea mierii cu sirop de glucoza, cu faptul ca unele mostre de miere analizate nu au indeplinit criteriul pentru miere de salcam de calitate superioara de min. 30%, criteriu care se refera la "calitate superioara", dar nu inseamna ca cea cu 20% conc. de polen de salcam nu e o miere 100% naturala.

FOARTE, FOARTE IMPORTANT:
- analiza polenica nu e singurul criteriu dupa care se stabileste ca o miere este "de salcam", ci sunt si alti parametrii calitativi care o diferentiaza net fata de celelalte sortimente: analiza organo-leptica (culoare, gust, miros), raportul fructoza/glucoza, indicele diastazic, precum si altele.
- doar mierea de salcam se clasifica in "Calitate superioara", "Calitate I" si se subintelege ca exista si o "Calitate II". CANADA are DOAR pentru mierea de salcam oglivativitatea de a se trece pe eticheta ce tip de Calitate are miere de salcam, si mai mult exista si o clasificare dupa culoare la salcam: "WHITE" si "EXTRA WHITE"
- Mierea de salcam in general este o miere aparte, in care concentratia predominanta de polen este mai mica ca la alte sortimente, deoarece floarea de salcam secreta mai mult nectar, dar are mai putin polen in comparatie de ex. cu teiul (mierea de tei avand intre 40-70% concentratie polenica de tei).

3) Sau poate este posibil ca cineva sa doreasca intentionat sa denigreze mierea romaneasca, tocmai acum cand este atat de cautata la export?! De ce ar face asta ?! Poate o mare firma internationala doreste sa intre pe piata romaneasca cu o noua marca de miere si isi pregateste terenul, pe principiul "Divide et impera" ???
Daca o firma si-ar permite acum o campanie intensa de promovare a unei marci de miere 100% naturala, si ar investi multi bani in publicitate, nu-i asa ca ar reusi sa castige toata increderea clientilor debusolati ??

Atentie mare: repet ceea ce am spus intr-o postare anterioara "miere de calitate = un brand cu reputatie". O reputatie cladita in 20 de ani valoreaza foarte mult, dar cu "arma si munitia" potrivita, nimic nu ramane neclintit, si cu parere de rau observ ca noi romanii in loc sa respectam reputatia, ne straduim din rasputeri daca nu o putem egala, sa o improscam cu cat mai mult noroi.

CLIENTII SUNT DEBUSOLATI!!! Este si normal dupa asa informatii,cum ca in loc de miere le dau copiilor sirop de glucoza, amidon, si altele, tocmai cand ei incearca sa-ii hraneasca corect.....INSA MAI ESTE UN ASPECT FFFF IMPORTANT:
- firmele care au falsificat mierea au intrat pe piata cu preturi mult mai mici fata de mierea de calitate....iar clientii au ales de pe raft produsele cu preturi mai mici in detrimentul calitatii...

Stiu ca e dureros sa recunosti ca de fapt ai ales de pe raft cel mai ieftin produs...."ca doar tot miere e"...si ca in general incercam sa ne facem cumparaturile in magazinele care practica promotii cat mai agresive....DAR ATENTIE, NOI CLIENTII DICTAM CE SE VINDE LA RAFT IN MAGAZINE.

luni, 22 noiembrie 2010

Despre mierea falsificata

Fiindca tot am deschis "Cutia Pandorei" la miere ma simt datoare sa ofer toate informatiile care le stiu, si atunci cand nu o sa stiu, o sa spun "nu stiu".

Dupa ce am nominalizat firmele si marcile din Romania care comercializeaza miere falsificata pe rafturile marilor retele de magazine, ma simt datoare sa redau increderea in cei "nepatati", pentru ca am fost intrebata de unii si altii pe blogul Oliviei.

Firma Tremot este o firma serioasa, are o miere de calitate, are chiar si sortimente deosebite: miere de menta, miere de coriandru si altele, au si niste siropuri minunate cu miere si catina, miere si afine.

Le recomand produsele cu incredere, la fel si cele ale stuparilor: Stupina Biris - Blaj, Stupina Onea si fam. Tivadar din Maramures, Cosma Alin - Deva, Sasz Ilies - Corund
si probabil ar mai fi si altii care nu-mi vin acum in minte.

Olivia are perfecta dreptate pana la un punct cand spune ca cei care lucra cu marile retele "ajung sa falsifice mierea". Ajung DOAR UNII, si spun asta cu mana pe suflet: la toti ne este greu, dar nu toti furam.

Adevarul este ca am deschis cu adevar o "cutia Pandorei" pentru ca desi banuiam ca unii dintre cei in cauza falsifica mierea, am tacut ani de zile pentru ca am stiut ca atunci cand vom deschide aceasta cutie, valul de neincredere va trona asupra tuturor, inclusiv asupra produselor noastre, marca Apidava, pentru ca daca unul inseala, cum sa mai crezi ca ceilalti nu o fac. De ce nu ar face-o?!

A existat o mare neincredere in calitatea mierii de pe rafturile marilor retele si acum aprox. 10 ani, imediat dupa ce supermarketurile ne-au invadat tara, si cum lumea stia de pe vremea lui Ceasca ca la magazin mierea nu e miere, erau foarte reticenti. Culmea era si ca pe vremea aceea la raftul de miere se vindea si "energizantul tip miere" care era sirop de glucoza pur, si abia in 2007 a venit legea care a interzis ca sub denumirea de "miere" sa sa comercializeze altceva decat "miere 100% naturala", lege de care se pare ca in ultima vreme au cam uitat autoritatiile, ca altfel nu pot sa-mi explic cum dau voie sa se vanda sirop de glucoza sub eticheta de "miere".

La vremea aceea APIS PROD (actuala Apidava) a facut degustare de miere in unele magazine din Cluj si Timisoara (cu pile si interventii, ca cei de la centrala de achizitii a magazinelor cereau "n" aprobari pentru asa ceva).Am facut-o ca lumea sa capete incredere in mierea din magazine.

In 2008, tatal meu a insistat si l-a convins pe presedinte Apimondia-Romania sa organizeze la Bucuresti PRIMUL TARG DE MIERE pentru consumatorii finali, ca ei sa aiba ocazia sa gaseasca la un loc o varietate mare de produse si sa aiba contact direct cu producatorii, sa invete sa deguste miere, si sa aprecieze calitatea. Din fericire, targul a fost preluat apoi si de Asoc. Crescatorilor de Albine, astfel ca acum are loc anual in Bucuresti, toamna dupa ce se termina culesul la miere.

Putini stiu ca tatal meu a fost cel care i-a ajutat la inceput pe mai multi sa intre in domeniul mierii si sa se dezvolte: pe unii financiar, pe altii cu analize de laborator, pe altii cu ambalaje si utilaje, fiindca nu aveau puterea financiara sa se doteze de la inceput....

DE CE AM FACUT TOATE ASTEA si multe, multe altele?!

Fiindca noua ne place ceea ce facem, suntem pasionati si implicati trup si suflet o familie intreaga.

SCOPUL LUI: cresterea consumului de miere in Romania, si acoperirea pietei de miere din Romania, cu miere din Romania, nu din import.

Din acest motiv, desi existau zvonuri si erau suspectati de falsificare de miere unii producatori, noi toti am preferat sa nu stricam ceea ce am cladit cu greu in ani de zile: adica INCREDREA CONSUMATORILOR IN PRODUSUL "MIERE".

Din pacate insa nu toti inteleg sa fie corecti, si fiindca intradevar presiunile marilor retetele de magazine sunt FOARTE, FOARTE MARI CU PRIVIRE LA PRETURI CAT MAI MICI, prea putini producatori au reusit sa se mentina fermi pe pozitie, mai ales atunci cand unele magazine iti spun "nu ma intereseaza ce fel de miere vinzi, vreau pretul cel mai mic".

AM SPUS SI REPET: cu siguranta mi-am facut multi dusmani publicand aceste randuri, si cu siguranta voi isca multe polemici si va exista o mare neincredere in TOATA MIEREA DIN MAGAZINE, insa noi ne vom tine capul sus ca si pana acum, si NU VOM FACE RABAT LA CALITATE, IN DETRIMENTUL PRETULUI.

Eu personal am pierdut multi distribuitori si contracte cu unele magazine, pentru ca nu am fost de acord sa vindem mai ieftin, si daca am argumentat ca noi oferim miere 100% si altii nu, mi s-a ras in nas si mi s-a spus ca pe nimeni nu intereseaza ce e in borcan, doar pretul conteaza.
DAR STITI CE?! I-AM PIERDUT PE UNII, SI I-AM CASTIGAT PE ALTII, PE CEI CARORA LE PASA CE PUNEM IN BORCAN.
Va spun doar ca pe acest motiv am pierdut acum 2 luni un client un hotel de lux din Bucuresti, si peste 2 luni ne-a contactat un alt hotel de lux care auzise ca dam miere de calitate. Nu-i asa ca in viata totul se compenseaza?!

Ii rog si pe cei care vor sa ne critice sa o faca (pentru ca e posibil ca uneori au dreptate), si pe cei care vor sa ne incurajeze sa o faca (pentru ca avem cu adevarat nevoie sa simtim in fiecare zi ca nu muncim doar pentru bani).

duminică, 14 noiembrie 2010

Despre calitatea mierii de pe rafturile supermarketurilor

Cea mai grava problema legata de piata mierii din Romania este -atat pentru clienti, cat si pentru producatori - calitatea mierii de pe piata, mai bine spus de pe rafturile marilor magazine.

Atunci cand d-na dr. Cristina Mateescu, director la Instit. de Cercetare pentru Apicultura a spus la o emisiune TV ca a intalnit pe piata miere falsificata, si ca vor incepe o campanie in analizarea mierii de pe rafturile magazinelor, am crezut initial ca e doar "vorbarie" cum ne-am obisnuit cu policitienii si cu autoritatile statului.

Insa, se pare ca Asoc. ROMAPIS impreuna cu Instit. de Cercetare pentru Apicultura au trecut la fapte, si au analizat mierea de pe rafturile magazinelor, de la 5 producatori de miere din Romania.


Concluzia: nu e una deloc buna!!!
Din cele 9 mostre de miere, prelevate de la cei 6 producatori romani, doar 1 singur producator a indeplinit conditiile de calitate cerute de legislatia in vigoare cu privire la continutul de polen floral conform sortimentului de miere comercializat, ba mai mult 2 dintre producatori au fost gasiti cu urme de glucoza industriala in miere.

Adica mai pe romaneste, daca vinzi miere de salcam continutul minim de polen de salcam trebuie sa fie de 20% si nu mai putin, insa doar 1 producator din 6 a indeplinit aceasta conditie, restul probelor aratand clar ca in loc de miere de salcam cum scria pe borcan, se vindea un amestec cu miere de rapita si floarea soarelui

Ceea ce este cel mai grav, este faptul ca
2 PRODUCATORI ROMANI VAND MIERE CU ADAOS DE GLUZOCA
,
si ca sa nu para reclama mascata, nu o sa va dau numele acelor producatori care au iesit ok la analize, ci numele celor care comercializeaza miere falsificata, cu riscul de a-mi face foarte multi dusmani, insa cu satifactia ca fac un lucru corect si necesar:

1. S.C. APIMOND s.r.l,comercializeaza miere cu urme de sirop de glucoza marca Apimond in retelele Selgros, Mega Image, Auchan si altele

2. S.C. APICOLA COSTACHE s.r.l, comercializeaza miere cu urme de sirop de glucoza,"marca "Mos Costache" in magazinele Selgros, Kaufland si altele

In acest sens, trebuie sa spunem ca nu doar "in Romania e ceva putred":

- mierea marca DEFNE, importata din Turcia, se pare ca e DOAR GLUCOZA INDUSTRIALA, SUB ETICHETA DE MIERE,
si o gasiti la rafturile unor magazine cu pretentii (Careffour, Kaufland, Mega Image...si o mai fi si altele), sub eticheta de "miere",
- ba mai mult, vand si "fagure + miere poliflora" marca DEFNE, insa ATENTIE MARE: poate fagurele a fost initial cu miere, dar borcanul e umplut cu sirop de glucoza industriala.

Desi legislatia este foarte stricta in acest domeniu, si teoretic controalele ar trebui sa fie aceleasi pentru toti, nu stim exact cum se face, ca desi autoritatile au fost avertizate deja de 1 luna de aceasta problema (in scris, nu pe povesti), mierea falsificata marca DEFNE se afla inca pe rafturile magazinelor.


La o discutie cu reprezentantii unei retele de supermarketuri din Bucuresti,ne cereau noua sa le spunem care sunt firmele care vand miere falsificata (de parca ei nu-si puteau face analize la propii lor furnizori?!), insa acum cand se pare ca desi toate retelele au fost anuntate asupra rezultatelor acestor analize, majoritatea dintre ei au ridicat din umeri si au spus ca nu e responsabilitatea lor, ci doar furnizorii raspund de calitatea marfurilor vandute pe rafturile magazinelor.

Mda...deci ramane sa decidem noi consumatorii, dupa mintea noastra (fara a avea acces la nici o informatie) care marfa e de calitate pe rafturile magazinelor, si care nu.

Mai ramane si problema autoritatilor sanitar-veterinare care teoretic verifica calitatea produselor comercializate de la producator pana la vanzare. Cum anume fac treaba asta??!!! Dupa cum se vede: prost, si dupa interese stiute numai de ei. Legea si controalele se aplica doar la unii, nu la toti.

Si fiindca autoritatile nu-si fac treaba asa cum ar trebui, suntem obligati sa o facem noi, cei implicati in acest business de ani de zile, pentru ca doar noua ne pasa ce fel de miere se vinde pe rafturi.



CONCLUZIA MEA:
- nu as cumpara miere de import (si doar ca sa incurajez producatorii locali)
- nu as cumpara mierea cea mai ieftina de la raft, pentru ca ieftin inseamna calitate proasta, iar la miere se pare ca inseamna "miere+sirop de glucoza"
- as evita sa cumpar marci de miere noi aparute pe piata romaneasca, pentru ca inseamna ca au experienta minima in selectarea mierii de calitate, in functie de sorturi
- nu as cumpara miere de la furnizorii despre care s-a scris ca au fost gasiti cu urme de falsificare in miere
- nu as cumpara miere de la firme care nu sunt deschisi spre comunicarea cu clientul: adica sa aibe un site /un blog, unde sa-i poti intreba orice /oricand si sa ti se si raspunda.

ALternativa poate fi mierea direct de la apicultori: DA, E O ALTERNATIVA BUNA.
O recomand cu caldura, insa sincera sa fiu nu pot sa-i recomand decat cei pe care ii cunosc, si am incredere in ei: la fel faceti si voi, luati miere de la apicultori pe care ii cunoasteti sau vi i-a recomandat cineva care consuma miere de la ei de mai mult timp.

E la fel si cu firmele si cu apicultorii....despre cei buni vorba se duce repede....iar despre cei neseriosi vorba se duce si mai repede!!!!

marți, 27 octombrie 2009

De unde sa cumparam miere naturala, "adevarata"?

Cam asta ar fi prima intrebare care intervine in decizia de cumparare a unui borcan de miere de albine.
De unde sa o cumparam? Direct de la apicultori? de la piata? de pe marginea drumului? sau din magazine?
Ideal ar fi sa nu fim nevoiti sa cumparam mierea...ci sa avem un bunic, un tatic, sau un unchi care sa se ocupe de apicultura, ca tot e o ocupatie placuta, relaxanta si usoara (daca o comparam cu toate celelalte ramuri ale agriculturii). Astfel s-ar incuraja consumul de miere in loc de zahar, si toata familia s-ar hrani mult mai sanatos.
Dar fiindca marea majoritate nu au parte de situatia ideala, pot sa va spun parerea mea legata de oricare dintre deciziile de cumparare pe care le veti lua.
Binenteles ca cei mai multi prefera sa cumpere mierea direct de la apicultori, pentru ca, in general, contactul direct cu un apicultor ne creste gradul de incredere in mierea pe care o face. Intr-o proportie de 90% cred ca as putea spune ca e cea mai buna alegere, dar totusi exista unii apicultori care au miere depistata cu reziduuri de antibiotice (sau care au tratat albinele cu substante interzise in prezent de legislatia europeana) si care nu mai au ce face cu acea miere, decat sa o vanda "la negru", pentru ca, din punct de vedere legal, acea miere nu are voie sa fie vanduta spre consumul uman. Chiar daca eu as posta aici cativa apicultori depistati ca au miere cu reziduuri de antibiotice, ar fi vorba doar de un procent de 0,01%. Adevarul este ca cei care stiu ca folosesc astfel de tratamente, evita sa-si vanda mierea marilor firme de procesare tocmai pentru ca stiu ca vor pica testul analizelor. Aceste analize au devenit obligatorii abia odata cu aderarea Romaniei la UE, pana atunci legislatia romana nu prevedea ca obligatorii analizele pentru reziduurile de antibiotice.
Deci da, putem cumpara direct de la apicultori, mierea este naturala 100%, dar nu vom avea niciodata siguranta ca acea miere a fost analizata, si ca se incadreaza in limitele legale a parametrilor fizico-chimici.
Avantajul atunci cand cumparam miere direct de la apicultori, ar fi acela ca este posibil sa cumparam o miere care NU a fost incalzita. Nici asta nu e intotdeauna sigur, pentru ca si apicultorii dupa ce pastreaza mierea in vase 2-3 luni, aceasta cristalizeaza (mai putin salcamul daca e salcam pur), iar ca sa o poata ambala la borcane trebuie sa o incalzeasca.
Insa daca mierea a fost incalzita doar pana la 45grade Celsius (ceea ce e suficient pentru a o aduce la stare lichida), pentru o perioada limitata si intr-un vas descoperit, ea nu isi pierde cu nimic din calitate.
In prezent in Romania nu s-a efectuat nici un studiu, insa se aproximeaza ca 50% din vanzarea de miere se realizeaza "la negru", adica direct de la apicultori: de acasa, de pe marginea drumului, din pietele locale, sau de la targuri. Avantajul este doar pentru apicultori, nu si pentru consumator, pentru ca, de cativa ani buni mierea de la apicultori e mai scumpa decat cea din magazine, iar ei castiga niste bani pentru care nu platesc impozite la stat. Tocmai de aceea, repet: apucati-va de apicultura! Merita!
Binenteles ca, aceeasi nesiguranta asupra calitatii o veti intampina si daca cumparati miere din magazine, adica eticheta nu spune mare lucru, iar analizele pe baza carora livreaza mierea o companie nu sunt la dispozitia consumatorilor finali. Iar marile retele chiar daca isi fac periodic propriile analize la produsele de pe rafturi, nu fac publice aceste rezultate, cu atat mai putin daca ele sunt negative, ca doar nu vor sa se spuna ca si-au ales furnizorii dupa pret, ignorand calitatea.
Odata cu noile norme legislative la miere impuse de UE, s-au clarificat lucrurile si cu "energizantul tip miere", care nu era de fapt decat un sirop de glucoza, care continea doar aromatizant de miere, si care era comercializat de unele firme sub denumirea "energizant(scris micut) TIP MIERE"(scris cat mai mare), si care se vindea drept miere, la un pret imbatabil, cu 60-70% mai ieftin ca mierea. Si multi oameni il cumparau fiindca considerau ca oricum nu e diferenta mare de gust. In prezent, acele produse se numesc doar "energizant" si au trecuta "mierea" doar la lista de ingrediente.
Insa, ca sa trag totusi o scurta concluzie, sfaturile mele sunt:
- cumparati miere de la apicultori in care aveti incredere si care stiti unde isi tin stupii (sa fie o zona fara poluare industriala, sau intesiv cultivata agricol, pentru ca asta inseamna pesticide)
- preferabil nu cumparati miere de pe marginea drumului. Nu aveti nici un fel de siguranta asupra calitatii acelor produse, sau a conditiilor in care au fost ambalate
- cand cumparati miere din magazine: alegeti un producator de care ati mai auzit (cu cat e mai vechi pe piata, cu atat mai mult inseamna ca a rezistat pentru ca a tinut la calitate). Alegeti un producator "transparent", adica care are cat mai multe informatii si date de contact pe eticheta, si verificati pe internet ceea ce se scrie despre el.
Multi producatori de miere au site-uri doar ca o "fatada", fara nimic concret in interior. Cu cat e mai activ - online, in mass-media, la targuri - si cu cat ofera mai multe informatii, inseamna ca raspunde pentru calitate in fata clientilor, si nu are nimic de ascuns.
Ceea ce este absolut sigur, este ca exista foarte multi apicultori care fac o miere excelenta, curata, naturala 100%, iar firmele care comercializeaza miere pe marile retele,se aprovizioneaza tot de la acesti apicultori.
Totul este sa stim sa ne alegem sursa. Cu cat ne vom informa mai bine, cu atat vom face o alegere mai buna.