marți, 6 iulie 2010

Berea cu miere, un deliciu dulce-amarui


Trebuie sa va impartasesc si din tainele alcoolului, mai ales cand acesta poate sa aiba arome atat nebanuite. Binenteles ca nu am baut bere cu miere la noi in Romania...din pacate ...:(( ci in Polonia tara pe care o vizitam de fiecare data cu scopul de a ne mai "indulci" ;)
Polonezii sunt niste oameni foarte primitori, si de fiecare data cand am fost am ramas tot mai surprinsa cat de infloritoare economic este aceasta tara, si cat de aglomerat poate fi traficul...Noi nu ne putem imagina acum ce inseamna cuvantul trafic aglomerat...la noi e vis!!....Dar daca continuam sa lucram in ritmul acesta la autostrazi avem sanse sa-i ajungem din urma peste vre-o 5-6 ani, ca nici ei nu prea s-au descurcat mai bine la constructia lor, astfel ca se circula in toata Polonia cu o medie de 50-60km la ora, in coloane interminabile (si ma refer la drumurile europene).

Ok, dar sa revenim la subiectul preferat al sotului meu, tatalui meu...si probabil al multor barbati...berea....de data asta berea cu miere!!!
Polonezii sunt printre cei mai cunoscuti producatori de bauturi traditionale pe baza de miere, gen: hidromel, cu diferite concentratii de alcool, astfel ca poti gasi de la lichior cu miere conc. 18%alcool, pana la diferite vinuri cu miere cu 10-12% alcool, fiecare cu o aroma speciala deosebita.

Polonia are o adevarata traditie in promovarea si consumarea bauturilor pe baza de miere, astfel ca poti gasi peste 20 de produse din aceasta gama: Mead, Poltorak (Royal Mead), Dwójniak, Trójniak, Czwórniak (citeste aici mai multe despre fiecare), si exista pe langa cativa producatori consacrati si foarte multi apicultori care isi fac singuri acasa diferite bauturi alcoolice pe baza de miere.

La unul din producatorii de miere din Polonia am gustat o bere delicioasa cu miere, cu un gust dulce-amarui, si care semana foarte mult cu unele specialitati de bere din Belgia (nu stiu sa spun care anume :(( ). Berea era cumva destinata consumului "imediat", adica era o bere nefiltrata, astfel ca riscul de fermentare pe o perioada mai lunga de timp era destul de crescut, insa gustul si aroma erau extraordinare.

Daca vreodata ajungeti prin Polonia, si vedeti vre-o placuta cu "MIOD" (MIERE) nu ezitati sa va opriti. La ei apicultorii au dezvoltat un comert rural-la poarta casei-, ceva fantastic, si isi promoveaza foarte intens produsele apicole. Aproape tot la al doilea, al treilea sat ai sanse sa vezi placute cu "MIOD" si poate aveti norocul sa vi se dea la degustat si o bere rece cu miere, sau un pahar de hydromel autentic, facut in casa.

Si daca tot e sa va recomand ceva anume din Polonia, va recomad Muzeul Mierii Sadecki Bartnik, din localitatea Stroze (langa Nowy Sacz). Merita vazut!!! Vezi aici poze cu locatia si poze. Ei au si o pensiune si un restaurant unde va asigur ca veti manca regeste, si la orice bautura ceai, cafea, limonada veti avea toate sortimentele de miere la discretie in boluri ceramice pe fiecare masa.....UN vissss Dulceeee!!!!
Tot aici puteti gusta si cu berea cu miere, si partea cea mai buna este ca au magazin de prezentare cu vanzare unde veti gasi o gama larga de bauturi pe baza traditionale pe baza de miere, si multe alte produse apicole, incapend de la miere pana la cosmetice cu miere, polen, propolis si laptisor de matca.


Chiar ma gandesc sa va propun pe viitor un fel de traseu al mierii, pentru ca atunci cand plecati intr-o excursie in afara tarii sa stiti ca existe foarte multe lucruri deosebite de vazut, iar tema mierii este o tema "dulce", care mie si familiei mele ne aduce mereu bucurie in suflet.

Fiecare vizita pe alte meleaguri se leaga la noi in familie de miere si de apicultura, dar credeti-ma pe cuvant cand va spun, ca au fost excursii superbe, care ar incanta pe oricine, si v-ar deschide sufletele si mintea spre lucruri noi!!!

miercuri, 23 iunie 2010

Ambalaje pentru miere


Ceea ce este important de stiut (pentru necunoscatori) este ca 99% din ambalajele de sticla folosite in industria alimentara sunt aduse din import. La noi in tara nu se mai fabrica borcane si sticla, iar daca se fabrica pe undeva este foarte posibil ca nu la standardele cerute de legislatia in domeniul alimentar.
Fiindca multi apicultori sufera din cauza lipsei de informatii m-am gandit sa-i ajut punandu-le la dispozitie datele de contact ale firmelor pe care eu le cunosc care comercializeaza diferite ambalaje de sticla sau plastic pentru miere sau alte produse apicole:

1) Perpetuum Ambalaje -Cluj, www.borcane.ro, au o gama foarte larga de borcane si capace pentru miere de la 30g pana la 720ml, inclusiv borcane cu model hexagonal.

2) Emporion - Bucuresti, www.emporion.ro, au o gama de ambalaje mai deosebite borcane si sticle cu design special. Pentru cei care fac diferite bauturi pe baza de miere, si nu numai la ei gasiti sticle cu design special.

3) Angelis - Bucuresti, www.angelis.ro, si la ei gasiti o mare varietate de borcane de sticla la preturi de importator.

4) Pentru diferite ambalaje de plastic (borcane sau caserole micute de 20g) puteti sa contactati firma Melifera de la Timisoara, tel: 0256 418723, email: stoianov.spasa@gmail.com

5) O gama foarte larga de ambalaje pentru miere de tip: flacoane, ursuleti si borcane pentru miere din ambalaj plastic gasiti la firma NEKTAR KING - Harghita, www.nektarking.ro. Tot aici gasiti si ambalaje speciale de carton de tip cutii pentru cadouri cu miere, betisoare de lemn pentru miere, precum si cea mai larga gama de utilaje si echipament apicol necesare unui stupar.

Cei de la Nektar King practic sunt importatorul nr. 1 pentru echipamente si produse apicole, fiindca au cea mai larga gama de utilaje, iar din punct de vedere al modului de prezentare a produselor au nota 10 din partea mea, fiindca au un site cu toate pozele si preturile produselor, mereu updatat la zi. Felicitarile mele!!!

Daca dintre voi cei care va ocupati de apicultura mai stiti si alte firme care au ambalaje pentru miere (nu echipament apicol, pentru ca aceea e cu totul alta ramura), va rog frumos spuneti-le aici,pentru ca si alti apicultori sa beneficieze de aceste informatii.

Eu una nu prea inteleg "secretomania" apicultorilor, care evita sa-si dea informatii unii altora de teama sa nu li se fure ideile. Totul in lumea asta se fura, nimic nu-i nou, depinde doar de fiecare in parte cum anume stie sa foloseasca informatiile/ocaziile care i se ivesc in viata.

Ceea ce mi-a placut cel mai mult la tatal meu a fost faptul ca nu a incetat niciodata sa fie profesor, adica sa fie o sursa de inspiratie si de informatii pentru ceilalti din jur. Cu el stii intotdeauna unde stai, si primesti un raspuns clar si obiectiv la orice intrebare, chiar si un "nu stiu" atunci cand domeniul il depaseste.

Pentru apicultorii care il cunosc de multi ani, a devenit un obicei ca atunci cand vor sa se apuce de ceva si nu prea stiu cum sa procedeze vin sa se consulte cu el.

Asta e o mentalitate deosebita: sa fii deschis sa-i ajuti pe ceilalti.
Nu castigi nimic in plus daca pastrezi "secrete" modalitatea de lucru, sau furnizorii, sau oamenii cu care ai lucrat. Din contra: pierzi...pierzi respectul persoanei care a apelat la ajutorul tau. E ceva ce nu mai poti repara niciodata, iar cel in cauza tot va afla pana la urma ceea ce-si doreste din alta parte.

Pe principiul "informatia inseamna putere", multi considera ca trebuie sa pastreze tot ce stiu doar pentru ei. Gresit: puterea vine din relatiile pe care ti le stabilesti cu oamenii carora le impartasesti de-a lungul timpului informatii folositoare. Respectul si recunostinta lor e cu adevarat o putere!!!

Deci, dragi apicultori si procesatori de miere, nu ezitati sa va impartasiti experienta si cunostiintele. Fiecare dintre noi are la un moment dat nevoie de ajutor de la altii, si uneori veti fi chiar d-voastra cei in cauza, si veti dori sa gasiti cat mai multe "usi deschise".

duminică, 20 iunie 2010

Masca "after sun" cu iaurt si miere - homemade


Astazi am reusit si eu in sfarsit sa stau putin la soare, pentru ca in zilele de canicula am avut grija sa evit statul la soare. Am un ten deschis la culoare si daca stau la soare prea puternic, sau prea mult timp ma inrosesc ca un rac, si am parte de mici arsuri.Din cauza asta de cativa ani am grija sa stau la soare doar "cu portia" si niciodata in orele amiezii.

De obicei folosesc creme cu protectie, dar uneori mai uit de ele, sau consider ca soarele nu-i asa de puternic, asa cum a fost si astazi. Pe langa asta, am citit ca de fapt cremele cu protectie solara ne protejeaza impotriva radiatiilor de tip UVB, nu si de efectele radiatiilor UVA, cele care duc de fapt la imbatranirea prematura a pielii si la dereglari ale sistemului imunitar uman. Asa numitul "factor de protectie solara" (SPF) se refera numai la nivelul echivalent de arsura (radiatie UVB), nu si la efectele similare ale radiatiei UVA. Aici gasiti explicatii clare si obiective legate de radiatiile solare si ce creme de protectie solara ar trebui sa alegem.

In consecinta pielea noastra este cea care sufera cel mai tare si in special pielea fetei si cea de pe decolteu, fiind mai intens expuse la soare.

Cum putem contracara aceste efecte ? Prin folosirea cremelor care contin si protectie UVA (nu doar UVB), dar si printr-o EXTRA-HIDRATARE a pielii dupa expunerea la soare.

Astfel ca eu mi-am inventat propria reteta de masca "after sun" pentru fata si decolteu cu iaurt si miere, dar poate fi folosita si pentru corp atunci cand ati abuzat cu statul la soare, mai ales ca are un efect racoritor foarte placut.

Mierea este ingredientul care ajuta celulele sa se regenereze, iar iaurtul este cel care ofera hidratarea necesare.

Dupa o zi de stat la soare (chiar si numai pentru cateva ore), ideal este ca seara sa aplicam o masca pentru fata si gat:
- un iaurt cu continut bogat de grasime, pentru ca pielea este foarte deshidratata, si oricum ea isi ea doar atat cat are nevoie, masca fiind indepartata la final (nu ca la creme cand masam si intra toata in piele)
- o lingurita de miere poliflora, care prin continutul de enzime si vitamine va reda pielii elasticitatea, prevenind astfel aparitia ridurilor
- putina zeama de grafuit, pentru persoanele cu ten gras, zeama de grafuit fiind putin astringenta, dar si plina de vitamine in acelasi timp.

Persoanele care au ten uscat, pot sa inlocuiasca zeama de grafuit cu banane pisate, care nu irita tenul sensibil, si ofera aportul necesar de vitamine.

Dupa ce stati 10-20 min (cu cat mai mult cu atat mai bine) cu aceasta masca o spalati cu apa calduta, si veti constata ca aveti o piele foarte fina si cu o elasticitate placuta.

Va sfatuiesc sa nu stati cu masca pe fata in casa pe semi-intuneric pentru ca riscati sa fiti linsate de propriul sot ;) Sotul meu s-a speriat rau cand m-a vazut...mai ales ca stateam cu capul dat pe spate pe canapea....a crezut ca e o mumie....a facut o fata ;))

joi, 17 iunie 2010

Propolisul - cel mai puternic antibiotic natural

Propolisul este cunoscut inca din antichitate de pe vremea romanilor, dar si a egiptenilor, ca un adevarat medicament de tratare a diferitelor eczeme sau rani externe, dar nu numai, el putand fi folosit si pentru uz intern daca este preparat sub forma de tinctura de propolis.

Analizele efectuate asupra Propolisului au demonstrat ca acesta contine 150 de compusi, printre care Bioflavonoizi, o gama intreaga de vitamine incluzand vitamina A, B1, B2, B7, E, C, H, P, D, acid folic si minerale printre care Iron, Cupru, Zinc, Magneziu, Cobalt, Silicon, Calciu si altele.

Faptul ca propolisul are proprietati antimicrobiene este un lucru deja cunoscut de toata lumea, insa eu am citit diferite studii legate de efectele propolisului asupra celulor si microorganismelor din corp, si cum anume propolisul poate ajuta chiar si la combaterea cancerului.

Compusii responsabili pentru aceasta actiune antiifectioasa sunt esterii acizilor fenolici cu alcooli aromatici. Deci eficienta actiunii antibacteriene a propolisului depinde foarte mult de modul lui de preparare, precum si de compozitia in care se incorporeaza. La utilizarea asociată cu unele antibiotice, eficacitatea şi durata de acţiune a extractului de propolis este mult accentuată iar respectivele microorganisme nu dezvoltă rezistenţă la antibiotice. La administrarea internă, propolisul nu produce disbacterioze ci o stimulare a factorilor imuni specifici şi non-specifici şi ca rezultat o creştere a rezistenţei generale a organismului. Vezi aici mai multe explicatii chimice despre modul in care compusii chimici ai propolisului pot actiuna la nivelul celulor si a microorganismelor.

Acţiunea antimicrobiană a propolisului îl recomandă a fi aplicat în diferite domenii medicale:
- intern in tratarea bolilor digestive, hepatice si a cailor respiratorii
- extern in tratarea bolilor de piele, dermatitelor, cicatrizarea ranilor
- pe baza de ovule in tratarea bolilor ginecologice.

Propolisul datorita continutului ridicat de flavonoizi are un puternic efect antioxidant. In medicina, in tratarea diferitelor afectiuni se folosesc foarte mult substantele cu proprietati antioxidante. Bioflavonoizii sunt cei care au un rol important in detoxifierea organismului, propolisul avand proprietati puternice de detoxifiere a organismului la nivel intern, cum este cazul intoxicării induse cu tetraclorură de carbon (un radical foarte toxic cu efect negativ asupra lipidelor in organism) şi intoxicaţia alcoolică la nivelul ficatului.

Mai pe intelesul nostru, al tuturor, s-au efectuat multe studii in vitro, care au demonstrat ca propolisul prin actiunile sale antioxidante si antimicrobiene poate fi folosit ca si ingredient activ in diferite combinatii pentru tratarea unor boli complicate, care necesita refacerea anumitor celulor din organism, lucru pe care compusii sintetici nu-l pot face.

Insa, tocmai fiindca are o actiune puternica, exista si persoane alergice la substantele pe baza de propolis, mai ales cele cu o concentratie mai puternica.

Propolisul este singurul produs al stupului care nu se recomanda a se consuma ca atare, ci dupa prepararea lui in extract alcoolic (tinctura de propolis, sau incorporat alaturi de alte substante.

Tratamente recomandate pe baza de tinctura de propolis 30% concentratie (sursa www.stuparitul.3xfroum.ro)

1. Toate bolile interne infectioase care duc la stari febrile se trateaza cu 30 picaturi pe zi.
2. La menopauza, timp de un an, 10 picaturi zilnic.
3. La inflamarea prostatei , zilnic 30 picaturi.
4. La hipertensiune, zilnic 30 picaturi, pâna la vindecare.
5. La inflamarea rinichilor si ficatului, zilnic de doua ori câte 40 picaturi, puse într-un pahar cu 100 ml apa calda. Pâna la vindecare.
6. La angina, faringite, gripe sau pentru evitarea unor complicatii, zilnic de doua ori câte 40 picaturi, puse într-un pahar cu 200 ml apa calda si zilnic de mai multe ori, gargara.
7. În cazul ulcerului de stomac sau enterite, zilnic 40 picaturi puse în 100 ml lapte cald. Se bea pe stomacul gol.
8. Bataturi, cheratite se trateaza astfel: înainte de culcare se îmbiba o bucata de vata în tinctura de propolis si se aseaza pe locul dureros, ziua se poate folosi alifia de propolis (Atentie, cheratitele ramân înca dureroase zile întregi).
9. La afectiunile pielii, daca pacientul suporta spirtul, locurile bolnave sunt unse (sau cu spray) cu tinctura de propolis. Afectiunile dispar repede (în cazul când spirtul nu este suportat, propolisul trebuie amestecat într-o crema).
10. Dupa barbierit, ne spalam pe fata , în 100 ml apa calda adaugam 40-50 picaturi de tinctura de propolis.
11. În cazul TBC pulmonar, de trei ori pe zi câte 30 picaturi intern, si saptamânal, de doua ori se fac inhalatii cu 100 picaturi de tinctura de propolis la Ľ litru apa fierbinte.
12. Pentru intoxicatie cu alcool, se ia 50 picaturi tinctura de propolis în 100 ml apa rece.
13. În boli micotice între degete, locurile bolnave sunt unse cu tinctura de propolis.
14. La dureri de stomac, se recomanda 50 picaturi tinctura de propolis în 100 ml apa. Durerile dispar repede. Compozitia este recomandata si în cazul parazitozelor intestinale, zilnic de doua ori, pe stomacul gol.
15. La durerile de masele, se pune o vata îmbibata cu tinctura de propolis (propolisul curat pus pe gingia dureroasa sau pe maseaua cariata alina durerea si împiedica infectia).
16. În cazul ranilor vechi, se spala rana cu extractie de lipan, apoi se unge de mai multe ori cu tinctura de propolis. Dupa o perioada scurta, edemele si durerile dispar.
17. În cazul arsurilor de gradul 1. Rana trebuie unsa de mai multe ori cu tinctura de propolis. În aceste cazuri se formeaza vezicule.

Nu se recomanda în cazul persoanelor alergice. Cei sensibili la propolis nu le folosesc.

miercuri, 9 iunie 2010

Albinele sub lupa.


Mi-am propus sa acord mai multa atentie explicatiilor legate de felul in care albine produc miere, dar si de modul lor de viata pentru ca nu toata lumea are ocazia sa vada in realitate ce se intampla intr-un stup, si cat de greu muncesc albinele pentru 1kg de miere. Si nu doar albinele muncesc din greu, ca si stuparii, cei care au grija de ele si cei datorita carora fiecare dintre noi putem avea un borcan cu miere in casa.

Sunt cateva informatii despre albine care merita sa le stie toata lumea, ca sa inteleaga cum o fiinta atat de firava si micuta construieste un "imperiu", desi durata lor de viata e de aprox. 45 zile. Cum e posibil daca au o durata de viata asa de scurta sa fie atat de bine organizate, si sa-si gestioneze intr-o ordine perfecta viata de stup ??
Unii dintre noi nu depunem in ani de zile munca care o depun albinutele intr-o luna de zile. S-a socotit ca pentru a realiza 1 kg de miere, o albină ar trebui sa faca 40.000 de zboruri, ceea ce echivalează cu ocolul globului pământesc, dar in fapt o albina de-a lungul vietii ei parcurge cam 800 km, ceea ce inseamna ca singura nu va putea produce niciodata 1 kg de miere. Concluzia este ca puterea lor sta in unitate, in faptul ca traiesc si muncesc impreuna.
Asa cum hexagonul este forma perfecta, si stupul reprezinta societatea perfecta. Binenteles ca noi oamenii suntem plini de imperfectiuni, dar asta nu inseamna ca nu putem lua exemplele bune pe care natura ni le pune la dispozitie.

Mierea este singurul aliment de origine animala obtinut intr-o curatie desavarsita, si care nu necesita gatire. Asta pentru ca albina face totul:
-isi construieste singura fagurele in forma de hexagon,
- isi curata stupul si-l tine la o temperata constanta de 36 grade,
- isi hraneste singura puietul
- se imperecheaza singura
- isi conserva singura produsul (prin capacirea fagurilor)
V-ati gandit vreodata la asta pana acum? ...Sincer, nici eu pana acum. Teoretic ne preocupam constant de ceea ce mancam, dar adevarul e ca daca ar trebui sa ne hranim exclusiv sanatos, mierea ar trebui sa fie in capul listei de produse alimentare, alaturi de fructe si legume proaspete.....Dar NU E, nici macar in a mea.

Ne place ideea de a manca sanatos dar ni se pare greu de pus in practica. De exemplu eu: am avut faguri la dispozitie in casa timp de 2 sapt, abia dupa o sapt. m-am atins de el, desi ar fi trebuit sa manaca cate putin zilnic. Insa, recunosc cand am pofta de dulce dau iama in cate-o ciocolata: WRONG!!!!
Acum inteleg ce greu e sa pui in practica ceea ce predici!!

Revenind la albinute vroiam azi sa va arat cateva poze cum anume roiesc albinele, adica atunci cand matca pleaca din stup si o urmeaza mai multe albine. Aceasta "fuga" se numeste roire.
Am surprins Sambata un roi de albine turture pe vita de vie in curtea in care isi tine tatal meu stupii. Se fac ghemotoc toate in jurul matcii ca sa-i tina de cald, si sa o apere, iar in cateva ore se muta in alta parte, intr-o zona mai indepartata decat stupii de unde au plecat. Eu le-am suprins la timp, pentru ca deja erau cam pe "ultima suta de metrii" inainte de pornire, si daca plecau nu le mai gaseam.

Fiecare apicultor aplica metode diferite de a prinde un roi: unii cu ajutorl unui sac montat pe un cerc din metal si agatat in jurul unui bat, altii cu o "cosnita" (acel stup traditional romanesc in forma de con), altii mai "stiintific" punand langa roi o rama cu puiet, la care ele simt mirosul si incep sa se adune pe ea.
Tatal meu fiind de meserie profesor de fizica a aplicat metoda "stiintifica" (care o puteti obesrva si in poza de sus), dar care dupa vre-o jum. de ora s-a dovedit "neincapatoare" metoda, ca era plina cu albine rama sprijinita de vita, si tot turture-de albine erau pe vita de vie....Asa ca, l-a sacrificat pe sotul meu sa se vire cu o lada de stup in brate sub vita, si el a scuturat vita cu albinele direct in lada. Tin sa va anunt ca la sfarsitul operatiunii nu s-au inregistrat victime ;)) si ca totul a decurs conform planului....B.

Fiindca intr-un stup nu poate exista decat o singura matca activa, iar in perioada mai, iunie, iulie matca depune oua, iar dintre aceste oua, unele devin matci, prin faptul ca sunt hranite diferentiatsi se construiesc asa zisele "botci" adica niste celule de fagure mult mai mari, iesite in afara. Din aceste botci incep sa iasa matci tinere, si stupul intra in asa zisele "frigurile roitului". Prima matca tanara care iasa are tendinta sa distruga celelate botci, insa daca albinele nu-i permit acest lucru, vor iesi si alte matci.
De obicei prima roire o face matca veche cu aprox 50% din populatia de albine, iar cea de-a doua roire poate avea loc dupa 9-10 zile, si daca vremea nu a fost favorabila, roirea poate contine si 2-3 matci tinere. Interesant este ca ele nu roiesc decat in zilele calde, cu soare.

Cam in felul acesta un apicultor isi poate creste numarul de stupi pe care-l are, insa nu inseamna ca toti acesti stupi vor deveni o familie cu adevarat puternica, care sa reuseasca apoi sa reziste peste iarna. Insa pana la iarna mai sunt 3 luni de vara si albinele au timp sa-si intareasca stupul.
Perioada de roire are loc doar in primele luni calde (Mai, Iunie). Aici gasiti mai multe detalii cu privire la viata albinelor si la dezvoltarea unei familii de albine.

duminică, 6 iunie 2010

Desertul ideal: inghetata de vanilie cu capsuni si miere



Fiindca sotul meu este un mare pofticios, desertul este obligatoriu la mesele din weekend, insa eu nu sunt chiar sotia ideala si mai incerc sa trag chiulul, sau sa-l "pacalesc" cu deserturi usoare. Usoare de facut ;)
Acum ca a venit primava si e plin la piata de fructe aplic "strategia de vara": cat mai multe salate de fructe.
Am urmarit cu evolutia pretului la capsuni de cand au aparut, mai ceva decat urmaresc cei de la stiri evolutia cursului leu-euro, in speranta ca ajung la un pret rezonabil....Si au ajuns!!! Tin sa va spun ca am cumparat 1kg de capsuni cu 6 Ron si am fost foarte mandra de mine, ca am reusit sa ma abtin sa nu cumpar cat timp au fost foarte scumpi :)
Tocmai fiindca primii capsuni nu sunt foarte aromati, de obicei fac o salata de capsuni cu miere. Cumpar minim 1/2 kg capsuni, curat capsunii, ii tai in bucati mai mici si adaug cam o lingura de miere poliflora pentru ca e mai aromata. Ii las la frigider cam 1 ora, dupa care ii amestec si servesc salata in boluri de inghetata. E un deliciu!!!!
Insa in weekendul acesta, marea surpriza a fost ca am gasit cativa capsuni copti in gradina din curtea parintilor. Capsunii de gradina sunt foarte aromati, si aportul lor de vitamine e incomparabil fata de cei din comert. Deci, daca aveti vre-o gradina a parintilor, sau bunicilor unde aveti capsuni, puteti incepe sa-i culegeti.
Fiindca noua ne place foarte mult inghetata, azi am servit un desert special: inghetata de vanilie cu capsuni si miere. Miere am adaugat foarte putina, doar pentru aroma, si credeti-ma a fost un desert delicios!!! Si foarte usor de facut!! De fapt sotul meu l-a facut ;)...ii place sa ma ajute prin bucatarie!!

miercuri, 2 iunie 2010

Mierea - un produs cautat la export

Zilele trecute cei de la Stirile Protv ne-au contactat in vederea realizarii unui scurt reportaj pe tema exportului de miere.
Tema ceruta de cei de la Bucuresti era "produse romanesti la export". Cei de la Protv Alba s-au bucurat ca si judetul Alba are cu ce mandri la export, noi ne-am bucurat ca avem ocazia sa ne facem publicitate.

Zis si facut: au venit, au filmat in fabrica, le-am aratat produsele inclusiv produse etichetate pentru un client din Singapore cu care lucram de vre-o 3 ani, si la care tocmai ii livrasem cu 1 saptamana inainte. Ne-au intrebat despre preturi si cum au evoluat anul acesta fata de anul trecut. Noi am explicat ca pretul la miere la export depinde de sortiment, daca este miere ambalata sau miere vrac, si ca anul acesta datorita faptului ca vremea nu a fost prielnica productia de miere de salcam a fost compromisa in proportie de 80% si asta probabil va duce la o cresterii a pretului la mierea de salcam.

Am punctat faptul ca exportul de miere vrac nu este intotdeauna mai rentabil decat vanzarea de miere ambalata la intern, ci asta depinde de la an la an, in functie de cererea din afara. Cert este ca in ultimii anii pretul la miere a tot crescut datorita cresterii pretului pe piata internationala, mierea fiind un produs natural, si cu un trend ascendent in consumul la nivel global.

Colajul celor de la Bucuresti a fost pe masura "asteptarilor", adica scurt, cu franturi de informatii desprinse din context, si cu o simulare de convorbire telefonica in limba engleza cu un asa zis "client". Tot ceea ce a fost informatie reala, clara si corecta a fost lasat la o parte, ca doar nu asta e scopul sa prezinte informatii corecte, ci sa execute anumite teme "dictate" de sus.

Si uite asa a iesit un material de toata frumusetea cum ca economia romaneasca se revigoreaza datorita exporturilor, care au depasit punctul critic al crizei financiare....si ca mierea se exporta cu 4 Eur/ kg . Bine ar fi sa fie asa, dar era vorba ca este posibil ca la mierea de salcam pretul sa cresca anul acesta pana la 4 Eur/kg datorita cererii mari in raport cu productia mica. Vezi aici materialul de la Stirile Protv intitulat "Exporturile dau semne de revenire"

Mda....asa o fi, numai ca in acel reportaj au uitat sa mentioneze cat la % din PIB sunt exporturile, si mai ales cat anume sunt exporturile de produse alimentare.... Va spun eu....abia daca poti calcula procentul de cate zerouri trebuie sa pui inainte si dupa virgula.

Motivul pentru care Romania nu are ce produse alimentare sa exporte e unul simplu: agricultura nu a fost o prioritate de sprijin financiar ani de zile, iar abia de vre-o 3-4 ani a inceput Guvernul sa ofere ceva subventii si fonduri, pe care acum in 2010 le-au si taiat, ca acum nu mai dicteaza ei, ci Europa, in care ne-am dorit atat de mult sa intram.
Nu e rau deloc ca am intrat in Europa, sa nu ma intelegeti gresit, din contra s-au deschis foarte mult usi pentru comert, insa usile s-au deschis si in sens invers, iar Romania e o piata buna de desfacere pentru foarte multe produse din import.

Dar, revenind la discutia initiala, cu exportul de miere, concluzia nu e deloc cea prezentata la Stirile Protv, tinand cont si putinele exporturi care le face Romania reprezinta materii prime, nu produse finite, si cu siguranta nu exporturile de alimente vor relansa economia romaneasca, mai ales ca nu am auzit sa se discute despre aplicarea unei cote de TVA diferentiat la produsele obtinute din agricultura, asa cum se face de exemplu in alte tari, si nici alte masuri care sa ajute agricultura in mod consecvent nu preocupa acum Guvernul.

joi, 27 mai 2010

Despre polen si pastura

Fiindca m-a intrebat cineva ce anume face albina cu polenul pe care il culege, as vrea sa explic mai pe larg cum se petrec lucrurile in interiorul stupului, mai ales ca albinele sunt atat de organizate incat daca le-am urma exemplul i-am depasi pe nemti in ordine si curatenie.

Fiindca eu am marele noroc ca tatal meu (mai nou impreuna cu sotul meu) se ocupa de vre-o 30 de stupi, saptamana trecuta am sacrificat un fagure cu miere din stup, ca sa ne delectam cu o miere proaspata. Pe acea rama erau atat celule cu miere capacita (maturata), cat si unele inca necapacite (deci un fel de nectar, cu un continut inca ridicat de umiditate). Ceea ce am observat este ca, pe aceeasi rama erau unele celule care in loc de miere erau pline cu polen, si capacite deasupra cu o pelicula aproape neagra.

Sa va spun de fapt ce fac albinele cu aceste celule de polen, cum il colecteaza, unde il depoziteaza si ce anume fac cu el.

Albinele lucratoare culeg polenul de la flori in niste pungi speciale atasate piciorusele lor din spate. Acest polen in transporta in stup, unde cauta sa-l depoziteze in celule goale sau in alte celule cu polen in care mai au inca loc liber. Ajutandu-se de piciorusele din mijloc reusesc sa depoziteze polenul in celule, iar o alta albina vine si indeasa polenul cu capul, astfel incat sa nu ramana spatiu gol nefolosit. Dupa ce o celula este plina cu polen, albinele o sigileaza cu o pelicula de miere, care izoleaza polenul si ii pastreaza proprietatile intacte. Polenul este folosit ca hrana pentru albine, el fiind sursa lor de "proteine".

Ce anume este pastura si din ce se obtine?

Polenul depozitat in celule sufera mai multe transformari datorita substantelor adaugate de albina, a caldurii din stup, precum si a modului de depozitare (ca intr-un incubator). Aceste transformari biochimice fac ca pastura sa difere din punct de vedere al continutului de polenul simplu recoltat de la flori: creste continutul de acid lactic si de vitamine de tip B. Pastura are un continut mult mai mare de zaharuri simple, de aminoacizi, enzime, vitamina K.

Pastura reprezinta hrana cu care albinele isi hranesc puietul si are o valoare nutritiva de 3 ori mai mare ca a polenului pur, iar motivul pentru care ea este considerata cel mai valoros produs al stupului este acela ca se distruge acea membrana a celulor de polen, datorita careia granulele de polen sunt greu asimilabile de catre organsim si in plus albina ii adauga acestui polen si o secretie ce contine multe vitamine, enzime si aminoacizi.

Pastura daca este corect recoltata din faguri, poate fi pastrata la loc racoros si rece timp de cativa ani. Pastura se recomanda in special la problemele de tranzit intestinal, in afectiuni de colon si constipatie, dar este recunoscuta si ca un bun tratament in afectiunile hepatice.

Pastura are un gust foarte bun, dulceag, si eu il recomand in special persoanelor anemice, copiilor si varstnicilor. Spre deosebire de laptisor de matca, pastura are un gust foarte bun, ceea ce inseamna ca il vor consuma fara probleme si copiii.

vineri, 14 mai 2010

Masca de fata cu iaurt si miere


Decat sa va cheltuiti banii pe tot felul de masti de fata din comert, cu o gramada de chimicale in ele, mai bine va faceti ceva simplu si natural, cu foarte putini bani: masca de fata cu iaurt si miere, potrivita pentru orice tip de ten.
Daca puteti cumparati iaurt de casa (din piata), iar daca nu alegeti unul simplu, dar cu grasime, pentru ca acea grasime va va hrani tenul. Din cele din comert eu recomand produsele Napolact (sunt fan produse Napolact...si tocmai fiindca la Carrefour nu am gasit la un moment dat lapte Napolact m-am enervat asa de tare ca am lasat toate cumparaturile in cos, si am plecat fara sa mai iau nimic).

Masca cu iaurt si miere este o masca 100% naturala,care se recomanda pentru hranirea sanatoasa a tenului, avand un efect deosebit. Fata devine luminoasa si radianta, masca avand un efect de uniformizare a culorii tenului, dar si de inchidere a porilor.

Iaurtul are un continut bogat in Acid Lactic care pe langa efectul de inchidere a porilor si exfoliere, este folosit in foarte multe creme pentru ca stimuleaza producerea colagenului, substanta responsabila pentru elasticitatea pielii si prevenirea ridurilor. Spre deosebire de exfoliantele puternice (nerecomandate la tenurile sensibile sau uscate), iaurtul curata fata usor, oferindu-i hidratarea necesara, mai ales in combinatie cu miere de albine.

Mierea este higroscopica (retine usor apa)astfel ca va oferi tenului d-voastra hidratarea necesara intr-un mod natural. Mierea este recunoscuta si ca agent antimicrobian, fiind recomandata ca unguent in orice fel de cicatrici, arsuri, taieturi, tocmai pentru ca nu da voie sa se dezvolte microbi, dar si ofera tesutului aportul necesar de vitamine si enzime.
Pentru persoanele cu ten sensibil recomand mierea de salcam, extractul de salcam fiind folosit ca si calmant si anti-iritant.
Pe langa toate acestea, mierea este ingredientul ideal in orice fel de crema, sau masca deoarece tine la un loc toate celelalte ingrediente.

Masca aceasta cu iaurt si miere in combinatie cu diferite alte ingrediente poate fi ajustata in functie de efectul care il dorim:
- 1 lingurite de iaurt cu 1 lingurita de miere si 2 lingurite de samburi pisati de caise, sau alune pisate, cu putin suc de lamaie poate deveni un exfoliant natural pentru ten;
- 2 lingurite iaurt cu 1 lingurita miere si 1/2 banana (prin blender), este o masca hranitoare si vitaminizanta deosebita

- 1 lingurita de iaurt, cu 1 lingura mare de miere (mierea este astringenta) si cu 5 aspirine (netamponata) pisate, obtineti o masca pentru tratarea acneei.

Daca vre-una din mastile cu iaurt va iasa prea apoasa (mai ales dca iaurtul e mai apos), puteti adauga faina de ovaz sau chiar faina de canepa. Contin germeni care devin activi in combinatie cu iaurtul si revigoreaza tenul.

La oricare tip de masca facuta in casa daca ii adaugati putin ulei de masline devine potrivita pentru un ten uscat, iar daca aveti tenul gras ii puteti adauga putin suc de lamaie sau portocale. Citricele sunt acide si fac bine tenurilor cu exces de sebum.

Promit sa mai caut si alte retete de masti cu miere si iaurt, si in weekendul asta vreau sa testez si o masca de par cu miere si iaurt. Numai bine poate sa faca!!!

joi, 13 mai 2010

Mierea din Maramures

Zilele trecute am fost intr-o vizita scurta in Maramures, langa Sighetul Marmatiei, la mica fabricuta de miere si nu ma pot abtine sa nu-i laud pe oamenii care merita laudati. Dl Tivadar Petru este un apicultor care detine peste 300 de familii de albine, si a transformat stuparitul intr-o afacere din care traieste toata familia.

Eu il cunosc de putin timp, insa tatal meu mi-a povestit ca socrii dl Tivadar sunt cei care au pus temeliile acestui business si care ii ajuta si acum, in munca de zi cu zi. Fara sprijinul lor, Dl Tivadar si sotia lor probabil nu ar fi reusit sa ajunga atat de departe.Dar sa va spun mai bine impresiile mele:
- eu am ajuns la ei noaptea la 11, iar ei la ora 12 noaptea au terminat de incarcat stupii in camion si au plecat la Carei, sa se pregateasca de primul cules la salcam. Pentru cei care nu stiu: stuparii care au peste 100 de stupi si traiesc din apicultura, ei fac pastoral cu albinele, adica le muta in diferite zone ca sa prinda cat mai multe flori inflorite. In felul acesta reusesc sa recolteze miere din flori de salcam de 2-3 ori, mutand stupii de la vale spre munte, tocmai fiindca inflorirea pomilor este decalata in fuctie de altitudine cu 2-3 saptamani.
Dl. Tivadar a numarat de cate ori incarca si descarca stupii in camioane intr-un sezon: de 17 ori!!! Este enorm de mult, si presupune o munca titanica.
Acum 6 luni cand am fost la fam. Tivadar toata casa le era intr-un mare santier: si in curte, si in casa, si la exterior. Asta fac ei iarna: construiesc, renoveaza, demonteaza, vopsesc, pentru ca vara cand altii renoveaza ei sunt plecati cu albinutele.

Dl Tivadar este printre putinii apicultori care au indraznit si au reusit sa faca si apicultura si comert, cu mierea dein stupina proprie. Tocmai fiindca este atat de multa munca si bataie de cap, majoritatea celor care au un numar mare de familii de albine prefera sa nu se mai incurce prea tare si cu partea comerciala de vanzari pe retetele de magazine, cel mult vand in piete, targuri si pe la cunoscuti. Insa cei din fam. Tivadar sunt oameni speciali, carora le place sa faca un lucru pana la capat, indiferent cat ar fi de greu.
Produc o miere de salcam deosebita: alba, transparenta, groasa de nici nu curge de pe paine. Iar acolo in zona lor de munte se face foarte multa miere de zmeura, insa oamenii se mira cand le spui ca ai "miere de zmeura". Nu inteleg de unde stie albina sa zboare doar la zmeura. Asa cum in zonele de pasuni din Transilvania se obtine multa miere poliflora din flori de fanat, la munte in Maramures mierea poliflora este de fapt in proportie de 80% din flori de zmeura. Are un gust si o aroma deosebita, iar mie personal imi place mai mult decat cea poliflora. Are iz de padure!
De acum pana la toamna nu o sa-l intalniti pe dl Tivadar la nici un targ....are treaba la stupi...face miere. Dar incepand din Septembrie incolo va puteti bucura de produsele lui "Roua Maramuresului" la mai toate targurile de la Muzeul Satului din Bucuresti, si la multe altele.

Daca mai sunt apicultori care se intreaba daca ar putea trai doar din apicultura, ii sfatuiesc sa faca o vizita in Maramures si sa vada ce casa mare si frumoasa are dl Tivadar, toata facuta doar din munca familiei lui si a albinutelor.
Secretul lui este simplu: munca in familie, seriozitatea si perseverenta, si nu in ultimul rand credinta in Dumnezeu.